Vizuina luminată - Wikisource

Infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă, Cum se identifică „Opistorhiasis”?

I[ modifică ] Tot ce scriu a fost cândva viață adevărată. Și totuși,când mă gândesc la fiecare clipă care a trecut în parte, și caut s-o revăd, s-o reconstitui, adică să-i regăsesc anumita ei lumină și anumita ei tristeță sau bucurie,impresia care renaște este, înainte de toate, aceea a efemerității vieții care se scurge și apoi, aceea a lipsei totale de importanță cu care se integrează aceste clipe înceea ce numim, cu un singur cuvânt, existența unui om.

S-ar zice că amintirile, în memorie, se decolorează exact ca și acelea pe care le păstrăm în sertare.

Свежие записи

În ce constă atunci importanța unei clipe în momentul când e încă prezentă? Îmi amintesc de o anumită după-amiază impresionantă și de o întâmplare măruntă, aproape banală, care m-a făcut să mă gândesc îndelung la ceea ce se numește însemnătatea unei clipe.

Însemnătatea unei clipe? Dați-mi voie să râd. Dar iată întâmplarea. În sala de mâncare a bolnavilor din sanatoriul din Berck unde zăceam internat și unde bolnavii își luau masa întinși pe cărucioare, aduși la masă de brancardieri, în această sală vastă și de aparențe normale, orice apariție nouă stârnea întotdeauna un mic interes care nu era, de altfel, decât reflexul îndelungilor ore de plictiseală și solitudine din odăile închise.

Aspen coaja cu opistohorie: cum se elimină, nutriția și tratamentul

Îmi amintesc, așadar, foarte bine de acel tânăr nou venit înconjurat de familia lui, o mamă bătrână în doliu și două surori cu obrajii arși de soare și aproape vineți de abundența sângelui, contrastând straniu cu paloarea și slăbiciunea bolnavului, cu capul pierdut între perne, cu o figură scobită, uscată și galbenă ca frământată din ceară.

Cu vecinul meu de masă comentarăm starea bolnavului. Era, desigur, grav atins și informațiile pe care ni le aduse un alt prieten, care surprinsese pe coridor câteva frânturi de conversație ale directorului cu infirmiera principală, confirmară în totul bănuielile noastre: bolnavul avea câteva fistule deschise care curgeau fără încetare și din plin.

Desigur că n-o va duce până la sfârșitul verii.

Calaméo - Portret Al Artistului In Tinerete - James Joyce

Îl privirăm atunci cu și mai multă curiozitate, cu și mai mult interes. Curios sentiment de egoism, de securitate și nu știu cum de mică perfidie morală de a privi un bolnav, știind că peste câtva timp are să moară, în timp ce el nu bănuiește nimic. În diferite rânduri mi s-a întâmplat să cunosc aseme nea cazuri disperate, condamnate dinainte. Cu mare strângere de inimă priveam deci pe acest nou venit cu privirile lui candide și gesturile lui moi, cu brațele lui subțiri și degetele lungi și fine, pe care și le trecea, din când în când, peste frunte cu o batistă, pentru a-și șterge sudoarea de care era acoperit.

Îl văd și acum înaintea mea cu flaneaua lui de culoare cenușie, prea largă pentru brațele lui slabe și subțiri ca bețișoarele ce țin loc de mâini păpușilor de lemn. Și îmi amintesc infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă de sentimentul meu intim de meschină securitate pe care îl resimțeam, la fel cu toți ceilalți… amestecul acela de milă și de satisfacție cu care îl examinam în sala de mâncare… Infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă, altfel, el nu veni în sală decât câteva zile, apoi dispăru, și poate că aș fi uitat cu totul de el, dacă nu se întâmpla cu dânsul ceea ce vreau să povestesc aici.

Într-una din zilele acelea, doctorul meu îmi anunță că trebuie să mă opereze. Pentru a fi mai bine îngrijit în zilele de după intervenție și pentru a mă afla sub o supraveghere mai directă și mai atentă, trebui să mă mut infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă din odăile de la parter ce erau alăturate clinicei de operații și pansamente și erau rezervate bolnavilor gravi și operaților.

În odăile din coridorul acela se petreceau toate actele finale și tragice din sanatoriu, în odăile din coridorul acela se consumau toate dramele și durerile, acolo isprăveau toate gemetele de suferință ale bolnavilor și plânsul înăbușit al familiilor celor morți. Când treceam spre pansamentul zilnic, îl traversam în întregime și puteam să observ adesea câte o femeie în doliu în fața unei uși, cu ochii roși de lacrimi, cu batista la gură în atitudine îndurerată, în timp ce înăuntru infirmierele și brancardierii se ocupau de toaleta mortului…În alte rânduri, se răspândea pe sală un miros puțin sufocant și puturos de vapori de sulf, și atunci știam că într-una din oxiuros en la nariz odăi se făcea dezinfecția finală.

Erau odăi mobilate simplu, fără covoare și fără draperii, cu paturi albe de spital și ferestre largi înspre curte.

Îmi luai și eu locul într-una din ele, în preziua operației. Era către seară, la ora mesei.

Tinctura de candelabre împotriva paraziților

În ziua aceea nu fusesem dus în sala de mâncare pentru că nu aveam voie să mănânc nimic în vederea operației. În obscuritatea și în tăcerea aceea, infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă zgomot din clinică se detașa net și semnificativ.

Se auzeau când pașii infirmierelor, când pașii grei ai brancardierilor care duceau și aduceau de la clinică bolnavii cu pansamente acei cu pansamente complicate și care reclamau o anumită atenție erau duși la clinică, pansamentele mai simple se făceau în odaie și din când în când, sinistru, puternic și asurzitor, clopotul infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă al clinicei care chema pe brancardieri când aceștia întârziau prea mult în interiorul sanatoriului.

infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă

În cele câteva zile cât am stat în odaia mea de operat, am auzit de atâtea ori și am resimțit cu atâta intensitate zvâcnirile clopotului electric cu zbârnâitul lui țâșnit din tăcerea profundă, demențial și tonitruant, ca un pumnal de zgomot în întuneric, încât mult timp după aceea, întors în odaia mea, mă sculam în puterea nopții speriat și ud de sudoare, sub impresia vreunui teribil coșmar în care răsuna invariabil același clopot înspăi mântător care îmi anunța sfârșitul, parcă, și momentul execuției.

În tăcerea așadar întreruptă de soneria aceasta groaznică, stăteam în infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă mea, căutând să discern în lumina slabă, ce venea de la un bec din curte, mobilele și decorul în mijlocul căruia mă aflam, când deodată în odaia alăturată auzii zgomot de pași și diferite șoapte cari îmi anunțară că mai multe persoane intraseră acolo. De altfel, în același moment observai că vecinii mei aprinseseră lumina. Putui să-mi dau seama de aceasta după razele care pătrundeau prin crăpăturile de sus ale ușii de comunicație dintre cele două odăi, mascată insuficient cu un cuier de atârnat haine.

Se auzea distinct și bine definit fiecare zgomot de alături. Era un bolnav care se întorcea de la pansamente. Auzii cum brancardierii îl aranjează la locul lui și apoi părăsesc odaia, apoi conversația pe șoptite dintre persoanele rămase, probabil familia și bolnavul adus.

Bolnavul răspundea încet, rar, cu respirația cuvintelor gâfâindă și copleșită de slăbiciune.

Свежие комментарии

Când, peste câteva minute, o infirmieră veni la mine ca să-mi aprindă lumina și să-mi prepare cele necesare pentru la noapte, o întrebai cine stă alături și aflai că era bolnavul însoțit de mama și surorile lui pe care îl văzusem cu câteva zile înainte în sala de mâncare.

Într-adevăr, peste o clipă izbucni alături o tuse seacă și prelungă, cu horcăituri venite din fundul gâtlejului, ca atunci când cineva se sufocă sau a înghițit în trahee bând un lichid.

Bolnavul tușea, horcăia și scuipa mereu. Se auzea respirația lui scurtă, din ce în ce mai precipitată și mai nesigură, apoi avu o pauză de acalmie și ceru puțină apă să bea. Tot restul serii auzii diferite alte zgomote, bolnavul mai avu câteva crize de tusă îngrozitoare, apoi eu adormii obosit și nu mă trezii decât în zori, deșteptat din somn brusc ca de un avertisment secret care funcționase în inconștientul meu și mă infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă că era ziua operației mele.

În ce lumină mohorâtă și tristă fu aceas tă trezire! Îmi bătea inima cu putere, eram înfometat, ostenit, deprimat și lumina zorilor acelea mi se părea cea mai tristă și mai amară din toată viață mea. Trebuia ca să fiu operat pe la ora zece dimineața și eu eram sculat de la cinci, când clinica nici nu era încă deschisă… Trec peste amănuntele operației, pentru că nu aceasta este ceea ce vreau să povestesc aici.

Câteva ore după ce fusei adus înapoi din sala de operație, zăcui în cea mai desăvârșită inconștiență. Îmi amintesc doar că nu sufeream de nimic și că pluteam într-un leșin inefabil care îmi scobea mereu pieptul și mă împiedica să mă încheg într-o senzație mai densă și mai sigură de realitate.

Într-un sfârșit însă trezirea mea fu completă. Începui să simt toate durerile cari tăcuseră până atunci, și care se trezeau acum rând pe rând, fiecare cu acuitatea și forma ei bine definită, aici apăsări grele ca strânsori de clește, colo înțepături intermitente și profunde, iar în picioare, din cauza poziției de nemișcare îndelungată în care stăteam, un țiuit intens cu mii de puncte usturătoare ce se răspândeau sub piele ca și cum mai multe mașini de cusut în același timp lucrau de zor și îmi sfârtecau carnea cu acele lor.

Dar senzația cea mai insuportabilă era aceea a unei sete chinuitoare care îmi uscase cu totul gâtlejul. În gură, în gât, în tot corpul parcă simțeam ariditatea aceea a setei umplându-mă cu un fel de cenușă fără gust, de consistență seacă și puțin călduță.

În zadar însă cerui să beau apă. Până peste infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă ore n-aveam voie să beau deloc, iar atunci îmi era îngăduită o singură linguriță. Eram prea slăbit pentru a insista, pentru a implora infirmiera și, apoi, îmi dădeam seama că, de vreme ce fusesem adormit cu cloroform, apa mi-ar putea face foarte rău și mi-ar prelungi chinurile.

Mă hotărâi să aștept, dar peste câteva clipe ceream din nou să beau; oricât de logice erau raționamentele mele interioare, ele erau învinse îndată de căldura moale și epuizantă a setei.

Toate frazele și toate încurajările ce mi le dădeam în gând, deveneau și ele călduțe, uscate și aride, și nu făceau decât să-mi mărească chinul cu un fel de amețeală logică în plus, cu un fel de delir plin de raționamente și infuzie de infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă împotriva paraziților în apă argumente medicale, peste care se cernea mărunt cenușa fadă a setei mele devorante.

În fața mea, pe masă, era sticla de apă, iluminată de o rază de soare ce se furișa prin geamul fără perdele. Cu siguranță că întinzând puțin mâna aș fi putut s-o ating.

Meniu de navigare

În odaie era însă și o infirmieră care nu mă părăsea o clipă: stătea pe pat și citea ziarul. Era începutul unei după-amiezi anoste și triste. În odaia lipsită de mobile, domnea acea atmosferă insuportabilă și apăsătoare a ceasurilor infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă plictiseală când nimic nu se întâmplă și nimeni nu așteaptă nimic. Deodată auzii șoapte și o tuse bine cunoscută, în odaia alăturată.

Îmi reamintii de bolnavul care stătea acolo și întrebai pe infirmieră cum se simte. Îmi spuse că rău de tot și că în acest moment venise la dânsul preotul pentru a-l împărtăși. În zadar insistă și familia, bolnavul continuă să refuze. În fine, preotul se hotărî să plece. De altfel, un acces de tuse extrem de violent îl cuprinsese pe bolnav acum și îl sufoca cu totul, horcăiturile deveniră sinistre și scuipatul în batistă din ce în ce mai des. Și cu același ton: — Marlene Dietrich vine la Paris… tare aș vrea s-o văd… Îmi huia capul îngrozitor, de sete, de slăbiciune și poate din cauza febrei care începea să se urce.

Tot ce auzeam, tot ce se petrecea alături se cufundau într-o amețeală și o nedumerire intensă: știam bine valoarea fiecărui cuvânt și înțelegeam ce-mi spunea infirmiera, înțelegeam foarte bine și ceea ce se petrece alături, dar totul rămânea descusut și inconsistent, fiecare cuvânt detașat de celălalt, fiecare fapt izolat de cel următor ca o grămadă de pietre într-un sac.

Vizuina luminată

Îmi lipsea legătura lor vitală, firul acela care să-mi dea senzația că totul e închegat și că eu trăiesc ceea ce se petrece în jurul meu. În odaia de alături era acum, din nou, tăcere și bolnavul avea din nou un moment de acalmie, însă după șoaptele neliniștite ale persoanelor sănătoase ce se aflau acolo, ca și după alte semne, ca de pildă plecarea precipitată din odaie a cuiva care se duse ca să cheme o infirmieră, înțelesei că situația devenise extrem de gravă.

În același moment însă, simții eu însumi că sub cuverturile ce mă acopereau se petrecea ceva neobișnuit. Într-un anumit loc, pe care îl identificai vag ca locul operației, durerile încetaseră cu totul și acum simțeam un fel de caldă umezeală invadându-mă și scurgându-se ca un mic efluviu călduț înspre picior.

Îi anunțai acest lucru infirmierei și ea dete cuverturile la o parte, examinând cu atenție pansamentul. Și cum dânsa nu răspundea, insistai. Te rog stai așa liniștit până vin înapoi… Și părăsi grăbită odaia, lăsându-mă singur, cu cuverturile desfăcute. Acum eram din nou atent la cele ce se petreceau în odaia de alături, pentru că auzii acolo vocea infirmierei-șefă și asta însemna că supraveghetoarea mea, negăsind-o în clinică, va trebui să aștept încă multă vreme în poziția mea incomodă.

Deodată văzui sticla de apă pe infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă.

Povestea asta i-o spunea tata; tata se uita la el printr-o bucată de sticlă; avea o faţă păroasă. El era băieţelu' tu-tu. Vaca mu-uu venea pe drumul unde locuia Betty Poyrne: care vindea pistil de lămâie. O, măceşu-i plin de floare În poiana mică, verde.

Eram singur. Știam bine că de voi bea, mi s-ar putea agrava starea, că voi avea vărsături și tot felul de alte neplăceri. Dar setea era și dânsa prea chinuitoare… Întinsei mâna cât putui, făcui o mică mișcare care îmi smulse un icnet de durere, deoarece deranjasem pansamentul și, cu un efort care învinse suferința, atinsei în sfârșit sticla. Exact în același moment bolnavul de alături începu din nou să tușească.

infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă

Era ca și cum până atunci, în tăcere, ar fi așteptat ca eu să ating apa pentru ca el să dea drumul accesului stăpânit. Cu un gest lacom apucai gâtul sticlei, îl trăsei spre mine și dusei sticla la gură. Cred că viața se condensează câteodată în anumite fapte mici și devine atunci de zeci de mii de ori mai grea și mai intensă ca de obicei, ca nucleele acelea de materie stelară ce plutesc prin spațiile astronomice și despre care ni se spune că materia lor e de mii de ori mai densă decât aceea a planetei noastre.

Și cred că o asemenea condensare de viață, pe care n-am mai resimțit-o de-atunci decât de două sau de trei ori s-a petrecut cu mine când am dus apa la gură. Există lucruri elementar de simple, ce nu pot fi puse în cuvinte, și senzația pe care am încercat-o bând prima înghițitură de apă este cu siguranță printre acestea.

infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă

Aș încerca să-i găsesc un calificativ exact și nu găsesc decât unul singur: demențială. Asta este: era o senzație demențială, o senzație capabilă să zdruncine creierii și să mă facă să râd, sau să plâng, sau să fac grimase sau să spun măscări ca nebunii.

Îmi venea nu să beau apa, ci s-o sărut.

infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă metastatic cancer cure

Câți ani de zile durase băutul apei? Era ca și cum s-ar fi scurs un timp lung, lung de tot, infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă și cum o altă viață renăscuse în mine, ca și cum în setea potolită părăsisem propriul meu corp uscat și arid, un trup vechi epuizat, despre care nu mai aveam decât o vagă amintire. Îmi trebui aproape o minută ca să-mi revin în fire.

Și revenii la suprafața unei vieți cotidiene, străbătând clarități din ce în ce mai limpezi, și obișnuințe din ce în ce mai bine cunoscute. Când, într-un sfârșit, îmi regăsii cu totul luciditatea, mă trezii în mijlocul unei tăceri profunde.

Acizi organici Substanțe utilizate la fabricarea aspirinei și a antibioticelor. Coaja Aspen ajută bine la opistorhiază. Cel mai bine este dacă acest medicament natural este acumulat din primăvară. În această perioadă a anului, copacii au cel mai mulți nutrienți. Trebuie amintit că este necesar să-l scoateți din copac cu dungi înguste pe verticală.

De alături nu mai venea nici cel mai mic zgomot; se întâmplase desigur ceva acolo, pentru că încetase brusc și tusea bolnavului ce izbucnise în momentul când luai sticla cu apă, și șoaptele celor din jur, și umbletul și parcă și respirația tuturor.

Era o tăcere de profundă stupefacție. Dar nu dură decât câteva clipe pentru că imediat izbucni în plâns o femeie și apoi cealaltă în timp ce auzii pe infirmieră rugându-le ca să iasă afară. Înțelesei ce se întâmplase, nu mai rămânea nicio îndoială că bolnavul murise chiar în clipa aceea. Era o după-amiază banală și insignifiantă, tristă și monotonă în scurgerea ei plicticoasă.

În odaia mea nimic nu se schimbase, raza de soare ce pătrundea pe geam se mutase de pe masă pe un colț de perete, sticla cu apă din care băusem era din nou acum la locul ei, și iată că în intervalul acesta mărunt de timp cât i-a trebuit razei de soare să se miște cu câțiva centimetri și eu să comit acțiunea aceasta simplă de a bea apă pentru a-mi astâmpăra setea, iată că în această clipă se întâmplase pentru un om faptul cel mai grav și mai esențial al existenței sale: murise.

Pentru o clipă rămăsei zăpăcit fără ca să pot judeca importanța întâmplării, dar cu cât timpul trecea și cu cât eu căutam să pătrund în adevărata ei profunzime, cu atât trebui să constat că rămâneam cufundat în banalitatea și simplicitatea după-amiezii și că nimic nu mă ajuta ca să pătrund și să înțeleg în ce constă gravitatea clipei în care moare un om.

Și totuși, aceasta nu era o întâmplare oarecare peste care se putea trece cu ușurință, rezolvând-o cu o frază sceptică ori cu o ridicare din umeri, cel puțin așa infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă se părea atunci mie.

În ce anume constă importanța unei clipe? În ce se poate recunoaște profunzimea ei și ireversibilitatea ei definitivă? În ce se diferențiază clipa când moare un om, de celelalte, când nu se întâmplă decât fapte banale și simple? Dar în fiecare clipă se petrec fapte grave și fapte banale și decorul rămâne același, lumina după-amiezii aceeași și aceeași temperatură călduță a propriului meu trup închis în sacul lui de piele.

Și când închid ochii același întuneric îmi copleșește pleoapele și aceleași viziuni de totdeauna mă invadează: serioase, simple, halucinante, infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă sau hilare, dar toate, absolut toate fără nicio legătură cu faptul că a murit un om. Și așa în fiecare clipă… în fiecare clipă… Descurajant! În aceeași după-amiază, așadar foarte târziu, pe înserate, veni ca să vadă cum îmi merge un prieten bun.

Eram amândoi în odaie și vorbeam pe șoptite când auzirăm alături diferite zgomote, brancardieri și infirmieri ce vorbeau cu voce tare; se dădeau ordine și se schimbau mobile din loc. Îți amintești, desigur, de bolnavul acela galben ca ceara care a mâncat vreo două zile în sală împreuna cu o mamă și două surori rumene, voinice, el stătea aici până azi după-amiază când a murit. Cred că acum îi fac toaleta, îl împachetează și îl pregătesc pentru expediția care va avea loc mâine în zori.

Câteva clipe rămăserăm tăcuți ascultând ce se petrece alături, apoi deodată prietenul meu izbucni în râs ușor. Patroana vrea să facă ceva pentru a consola familia, și face ce poate, dă ordin ca să li se servească o porție bună de sparanghel gros… Și, după o pauză: — În fond, fiecare avem pentru morți același respect și gândim aproape la fel despre ei.

Poate chiar, așa cum cred, nu este nicio diferență între lumea exterioară și cea a imaginilor mintale.

Portret Al Artistului In Tinerete - James Joyce

Mi s-a întâmplat adesea ca să văd, să văd cu ochii mari deschiși lucruri stranii ce nu se pot petrece decât în vis, iar altă dată să visez cu ochii închiși în somn sau în simplă reverie lucruri despre care, când îmi aminteam, nu mai puteam discerne în ce lume, în ce realitate s-au petrecut. Este, cred, același lucru a trăi sau a visa o întâmplare, și viața reală cea de toate zilele este tot atât de halucinantă și stranie ca și cea a somnului. Dacă aș vrea, de exemplu, să definesc în mod precis în ce lume scriu aceste rânduri, mi-ar fi imposibil.

În somn adesea infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă poeme de fantastică frumusețe cu fraze limpezi și imagini inedite, pe care le recitez cu aceeași siguranță cu care scriu alăturând literă lângă literă această frază și mărturisesc că multe imagini mi-au venit în somn, iar când m-am trezit ecoul lor persista în mine atât de clar și de insistent, încât nu-mi rămânea decât să iau o bucată de hârtie și să le transcriu. Îmi place, de asemenea, să cred că în lumea somnului există cel puțin o plachetă de versuri semnată de mine, pe care oamenii adormiți o citesc în coșmar… Cu profundă, cu deplină uluire privesc în jurul meu, și surpriza este absolut aceeași fie că țin ochii deschiși, fie că îi țin închiși.

Mai mult melancolice, într-adevăr, decât bizare și mai infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă neinteligibile decât halucinante, așa cum este tot ce fac și tot ce se întâmplă în viața mea.

În decorul acela de la capătul orașului pe care îl vizitez în fiecare noapte de atâția ani de zile, se află un zid dărăpănat în marginea unui drum prăfuit vara, plin de hârtoape, unde vin adesea să mă odihnesc.

În dosul zidului, a crescut un salcâm înalt cu frunzișul des care răspândește o umbră binefăcătoare în căldura insuportabilă a zilelor de vară. În iarbă, acolo stau lungit, puțin adăpostit de câteva pietre enorme, resturi din zidul dărăpănat, și citesc liniștit un ziar. Mă simt bine, deși e puțin cald. Când trece negustorul ambulant de înghețată, care străbate această bucată pustie de drum pentru a merge în cartierele sărace ale orașului cu copii mulți, își oprește căruciorul cum să tratezi viermii cu alăptarea umbra salcâmului și mă caută printre pietre; el mă știe.

  • Și viermii paraziți infectează atât pisicile care nu ies deloc, cât și pe cei cărora le.
  • Насколько Элвин мог судить Элвин, старик был вполне удовлетворен и не страдал от ощущения надвигающегося необратимого конца.

  • Даже если это и необычно, чтобы кто-то приходил сюда,-- проговорил Олвин, словно бы защищаясь,-- почему это должно тебя интересовать.

  • Она может одновременно обслуживать всего лишь какую-то сотню человек.

  • Я думаю, мы оба сейчас узнаем о Диаспаре кое-что новое.

  • Hpv warts feel like

Este un băiat mic, cu o față perfect indiferentă căreia nu-i pot atribui în mod exact nicio vârstă. Este imposibil ca să ghicești vârsta acestor oameni, zeci de ani de zile obrazul lor are o vârstă fixă de maturitate indefinisabilă.

  1. Tinctura de candelabre împotriva paraziților
  2. Vizuina luminată - Wikisource
  3. Utilizarea scoarței aspenice pentru helmintiaze - Viermi -

Poate că băiatul de la înghețată e tânăr de tot și și-a pus în gură, în față, dintele de aur care-i sticlește tocmai pentru a da obrazului un element de maturitate în plus, poate că dintele de aur și l-a pus ca o insignă de proprietate, așa cum unii poartă anumite insigne la butonieră care indică anumite lucruri, iar la infuzie de candelabre împotriva paraziților în apă, dintele, că el e stăpânul căruciorului și că nu trebuie confundat cu un oarecare derbedeu vânzător ambulant de vreme ce a putut parazit cruger strângă suficienți bani pentru a-și pune un dinte de aur.

În fine, poate că îl are pentru că avea nevoie de el. Întotdeauna mă gândesc cam la aceste lucruri când stau de vorbă cu dânsul și când dânsul, răsfrângând buzele, lasă să-i sticlească în colțul gurii bucățica de metal galben. Și totuși seamănă, da, seamănă uluitor… cred că e unul și același… nu mai cred nimic… încep să mă încurc… Întotdeauna, îndată ce vreau să delimitez terenul visului și să-l diferențiez de acel al realității mă încurc și trebuie să renunț.

Și, de altfel, nu aceasta vreau ca să vă povestesc, ci anumite fapte care s-au petrecut de cu rând în marginea orașului, pe drumul acela pustiu unde de obicei nu se întâmplă nimic, fapte, cu totul surprinzătoare și extraordinare.